Experienţa mea cu Gerovital

Şi eu folosesc Gerovital!

Din 1967 a crescut alături de voi, a făcut parte din viața voastră, din viața părinților și a bunicilor voștri. Datorită vouă a evoluat, s-a dezvoltat ajungând azi cel mai cumpărat brand cosmetic românesc.

Noi, cei de la Farmec, vă mulţumim pentru că aveţi încredere în Gerovital

Gamele Gerovital

De-a lungul timpului, sub brandul Gerovital au aparut game noi, pentru a ține pasul cu evoluția și cerințele voastre.

Gerovital H3

Gama Gerovital H3 este varianta cosmetică a tratamentului geriatric al Prof. Dr. Ana Aslan. Este o gamă concepută să aibă efect asupra pielii îmbătrânite prematur sau la termen, dar şi asupra pielii care nu a îmbătrânit încă şi vrea să se menţină aşa.

Gerovital H3 Evolution

Gama Gerovital H3 Evolution este special creată pentru a încetini mecanismele de îmbătrânire a pielii și pentru a le contracara efectele pe termen lung folosind 3 principii active cu acțiune directă: SOD, supranumită "superenzima antiîmbătrânirii" (este cea mai activă enzimă antioxidantă de origine naturală),  trylagenul stumulează producerea de noi fibre de colagen și elastină si GP4G care regenerează tenul din interior.

Gerovital Plant

Gama Gerovital Plant este bazată pe principii active naturale care asigură o bună toleranță și compatibilitate cu pielea. Urmărind tendința produselor "verzi", naturale, Gerovital Plant prezintă formulări fără conservanți, cu parfum hipoalergenic și cu extract organic de Floare de colț.

Gerovital Sun

Noua linie de protecţie solară constituie o formulă inovatoare ce are la bază un complex BIO protector, bogat în rodie sub formă de ulei organic sau extract ECO certificat, fără parabeni şi fără oxibenzonă. Gerovita SUN se înscrie astfel în trendul “verde”. Linia nouă este o linie completă (cuprinde 12 produse), care acoperă necesitaţile pielii atât în timpul expunerii la soare cât şi după plajă.

Gerovital Plant Tratament

De-a lungul vieții, părul este cel mai des supus agresiunilor: în permanență expus razelor solare, poluării, prafului; zilnic  aranjat - placa de întins, elasticul de păr, fixativul; periodic este vopsit, oxigenat sau șuvițat. Toate aceastea duc la deteriorarea părului. De accea, Farmec a conceput produse de tratament împotriva celor mai frecvente probleme ale părului: mătreața, părul gras, căderea excesivă, părul degradat și devitalizat.

Gerovital Plant Stop Acnee

Gama Stop Acnee de la Farmec, special concepută pentru tenul cu imperfecțiuni, este primul pas către o piele sănătoasă și un chip luminos. Cu o eficacitate acneică demonstrată clinic de 83%, produsele gamei Stop Acnee tratează tenul seboreic și acneic și au un pronunțat efect antiseptic.

Gerovital BodySlim

Exercițiile fizice sau dieta alimentară pot deveni mai eficiente dacă sunt însoțite de masaj. Masajul pentru slăbit ajută la eliminarea celulitei, tonifică muscultura corpului și stimuleaza circulația sângelui. Aliații noștri în lupta pentru remodelarea corporală sunt Complexul BioSlim, uleiul natural de lămâie, efectul de încălzire locală și efectul imediat de răcire.

Gerovital Plant Forte

Născută dintr-o îmbinare armonioasă a "înțelepciunii" recunoscute a naturii și ultimele descoperiri în dimeniul cosmeticii, fără parfum, alcool sau coloranți, bogată în ingrediente naturale (peste 90%), gama Gerovital Plant Forte înseamnă nou și vechi, trecut și prezent, în formulări delicate cu efecte profunde și de lungă durată.

Gerovital Plant Balsam de buze

O mini-gama cu 3 produse, fiecare cu avantajele proprii: Balzzzamul conferă o hidratare intensivă prin ingrediente naturale, Balsammm-ul protejează de radiațiile solare, dar asigură și regenerarea celulară și Balsamed care acționează ca un plasture pe buzele lezate de soare și vânt.

Istoria Gerovital

Gerovital este unul dintre cele mai cunoscute branduri românești, alături de numele Anei Aslan, cea de la care pornește povestea Gerovitalului și care a înființat primul institut de geriatrie din lume. Organizația Mondială a Sănătății a recomandat ulterior modul de organizare a institutului pentru toate institutele similare, din intreaga lume.

În 1952, Ana Aslan a preparat vitamina H3, un produs a cărui formulă avea la bază procaina, cunoscută până atunci doar ca anestezic local. Ana Aslan a studiat modul în care procaina putea fi folosită în lupta împotriva îmbătrânirii și a găsit compoziția care să valorifice efectele acesteia asupra frumuseții. Conceptul Gerovital H3 a fost introdus pentru prima data în 1957, la Verona, în Italia, cu ocazia Congresului Internațional de Gerontologie.

Curând, noua formulă antiimbătrânire a fost încredințată de către celebra cercetătoare companiei Farmec din Cluj-Napoca, pentru a începe producția unor creme cosmetice antirid, în serie. În anul 1967, a fost realizată prima cremă Gerovital H3 în laboratoarele Farmec. Crema nu doar regenera epiderma, dar reușea să mențină procesele metabolice specifice pielii tinere, la persoanele în vârstă.

Produsele Gerovital H3 au devenit rapid cunoscute în numeroase țări. De istoria Gerovitalului se leagă numele unor celebrități ca Marlene Dietrich, Claudia Cardinale, Jacqueline Kennedy, Charile Chaplin, Salvador Dali, care au venit la București pentru a beneficia de efectele Gerovitalului.

Ana Aslan, cea care a încredințat drepturile de producție a cremelor Gerovital fabricii Farmec, a fost mulți ani consilierul științific al companiei și este în continuare patronul său spiritual. Produsele Gerovital H3 și sigla companiei sunt marcate cu semnătura sa.

Farmec a făcut din Gerovital H3 o adevărată marcă de succes, pe care o deține și astăzi în portofoliu, într-o formulă reînnoită. Cremele Gerovital H3 sunt unul dintre puținele produse 100% românești care și-au păstrat notorietatea, fiind exportate, în număr mare, în țări din Europa, Asia și America de Nord. Gama are efecte asupra pielii îmbătrânite, dar și asupra pielii care nu a îmbătrânit încă și vrea să se mențină așa.

La mai bine de o jumatate de secol de la realizarea sa, Gerovital rămâne în continuare o marca de referință în lupta antiaging, un produs reinventat, care se adaptează vremurilor, dar păstrează în semnătura olografă a Anei Aslan un aer de tradiție și valoare.